Ișodenah de Basra – Cartea Curăției
Viețile ctitorilor din regatele arabilor și perșilor (sec. IV-IX)

Această colecţie de biografii sintetice permite cititorului să se familiarizeze cu locurile şi cu numele care au caracterizat una dintre cele mai bogate şi mai variate perioade ale literaturii ascetice creştine în general, de la origini până în zilele noastre, fiind, deopotrivă, o sursă indispensabilă pentru reconstituirea istoriei spiritualităţii siriace.

Importanţa Vieţilor ctitorilor de mănăstiri din regatele arabilor şi perşilor sau Cartea curăţiei, lucrare atribuită lui Işodenah, episcop de Basra, rezidă, pe de o parte, în unicitatea informaţiilor istorice pe care le oferă cu privire la mulţi sfinţi sau autori duhovniceşti precum Isaac Sirul, Iosif Hazzaya sau Ioan de Dalyatha, iar pe de alta, aceste scurte 140 de notiţe biografice introduc cititorul în universul monastic creştin din Orient, prezentând concis apariţia unor centre monahale cu un impact major în regiune. Aceste mănăstiri erau ctitorite, de obicei, de pustnici, în jurul lor adunându-se de-a lungul timpului tot mai mulţi ucenici atraşi de harul şi de povăţuirea duhovnicească a acestora. Aşa s-au  format adevărate familii duhovniceşti în descendenţa unor mari cuvioşi ca Eugen, Avraam de Kaşkar, Iacob de la Beth Abe, Sabrişo de la Beth Qoqa şi alţii. Totodată, întâlnirea cu o mulţime de sfinţi până acum necunoscuţi lasă în sufletul cititorului câte ceva din gustul sfinţeniei lor.

Autor: Ișodenah de Basra

Traducere și note de Pr. Ovidiu Ioan și Ierod. Filothei Vîlcu

 Numar Pagini: 160

Anul publicării: 2025

Categorie: Philocalica Syriaca

 Format: 14,5/21

 ISBN: 978-606-8840-44-4

Vezi întreaga colecție

Scroll to Top