Ieromonah Agapie Corbu
Sfântul Grigorie de Nyssa, tâlcuitor al Scripturii –
o introducere în exegeza biblică patristică
„Lucrarea Părintelui Agapie, Sfântul Grigorie de Nyssa, tâlcuitor al Scripturii, este de o noutate și o importanță cu totul speciale în contextul în care în Teologia biblică ortodoxă se conturează în ultimul timp un efort susținut de identificare și de precizare a unei ermineutici biblice ortodoxe. Linia directoare a lucrării este ghidată de însăși exegeza internă a textelor gregoriene, astfel încât capitolele se înlănțuie unul după altul în logica teologică firească a gândirii Episcopului Nyssei. Această logică i-a permis autorului să interpreteze diferite detalii în funcție de ansamblul gandirii Sfântului Grigorie și să exprime critici care ni se par, din acest motiv, avizate față de parerile altor specialiști.
Lucrarea se dovedește rezultatul lecturii și meditării atente a textelor Sf. Grigorie, iar rezultatele acestei cercetări sunt confruntate, discutate și delimitate critic de cele ale altor specialiști în bogatele note de subsol ale lecturii, care se constituie ca o provocare pentru studii ulterioare, după cum, de altfel, autorul însuși arată în introducerea sa, spunând că fiecare capitol e o deschidere și o invitație spre cercetări și dezvoltări ulterioare.
Abordarea Sfântului Grigorie de Nyssa din perspectiva Bisericii – după cum marturisește autorul – conferă metodei sale o pecete bisericească, ce nu exclude însă folosirea cu maximă rigurozitate și dexteritate a intrumentarului științific și academic modern.”
Pr. prof. dr. Vasile Mihoc