Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
Avva Isaia – Cuvinte ascetice

Volumul întai din  „Tâlcuiri la Filocalie” , conține interpretarea Arhimandritului Emilianos Simonopetritul la Cuvintele Ascetice ale lui Avva Isaia; în fapt aceste omilii sunt un rezumat al scrierilor lui Avva Isaia și au fost rostite în anul 1978 la Mănăstirea Simonos Petras de către Arhimandritul Emilianos.

În această tâlcuire a lui Avva Isaia, Arhimandritul Emilianos a selectat pasajele în care Avva Isaia descrie buna-cuviință duhovnicească, de exemplu, acceptarea celuilalt și conviețuirea pașnică, într-o mănăstire sau în familie – care este un criteriu esențial al duhovniciei, fără de care nimeni nu poate înainta spre Dumnezeu.

De asemenea, Arhimandritul Emilianos, subliniază în acest volumul întai din „Tâlcuiri la Filocalie” faptul că nu trebuie să ne îndeletnicim cu noi înșine, cu gândurile noastre, trecutul nostru, nici cu păcatele noastre, ci mai degrabă să privim spre Hristos, Care vine și caută găzduire în inima noastră.

„… așadar, ne-am predat inima lui Dumnezeu ca s-o deschidă El, și-o va deschide celui care stăruie, luptă, nu se răzvrătește, nu se împotrivește, nu este nerăbdător, ci ascultă. Celui care așteaptă răbdător și zice: va veni și ceasul acela. Și într-adevar, ceasul va veni! Cu neputință să nu vină! Altfel, Dumnezeu nu există. Dacă există, atunci există și această clipă în care Dumnezeu va deveni Dumnezeul meu”.

Arhimandriul Emilianos

Anul publicării: 2008, 20102

Traducere de Ieromonah Agapie Corbu

 Numar Pagini: 448

Colecția: Tâlcuiri la Filocalie

 Format: 13/20

ISBN: 978-606-92121-5-8

Vezi întreaga colecție

Scroll to Top