Ieromonah Agapie Corbu
de la citirea scripturii la rugăciunea inimii
Prezentul volum reunește studii asupra exegezei biblice patristice, precum şi de exegeză noutestamentară realizată pe baza principiilor desprinse din scrierile patristice. Exegeza unor Sfinţi precum Ignatie Teoforul, Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nyssa, Isaac Sirul sau Nicodim Aghioritul este analizată riguros, rezultatele fiind sintetizate într-un corpus de principii hermeneutice biblice care presupun şi integrează toate laturile vieţii eclesiale: dogmatică, filocalică, liturgică, pastorală, catehetică. Prin toate acestea, cartea oferă cititorului o viziune unitară şi tradiţională asupra tâlcuirii Scripturii în Biserică şi asupra legăturii Bibliei cu viaţa duhovnicească, îndeosebi cu rugăciunea lui Iisus.